De o lună, degetele mele au protestat și nu au mai vrut să scrie nimic pe blog. Am vrut să văd așa de test dacă pot rezista „tentației” de a mai înșirui cuvinte goale pe o bucată de hârtie virtuală. Simt că mă pierd în viață (a naibii existență!) și nu ar mai avea niciun rost să mai mă lamentez. Inspirația s-a dus o dată cu gunoiul de dimineață, dorul de a „mai schimba ceva prin scris” l-am aruncat cu pâinea înverzită, iar speranța (dacă chiar nu m-am născut deprimată) s-a cărăbănit și ea. În era protestelor și eu înjur viața care se arată miloasă cu prea mulți și îi lasă pe câțiva fără o șansă !
O să mă explic cu altă ocazie, acum mă dedic „somnului”. Daaarrr, înainte mai ascult ceva ca să ies din starea asta de nestare:
O să mă explic cu altă ocazie, acum mă dedic „somnului”. Daaarrr, înainte mai ascult ceva ca să ies din starea asta de nestare:
