RUȘINEA

Îngerii nevăzut mă înconjoară,
iadul sau pururi raiul mă împresoară,
iar eu, numai eu,
stau singur și inhalez vapori de iubire,
minunata fericire.
Într-un colț incendiat de simțuri al minții,
rușinea se insinuează
treptat
văzându-mă ce sunt de fapt :
un ratat
și-mi spune nonșalant:

,,Bucură-te, străinule în noapte,
Bucură-te, singurătate, crater arid,
Bucură-te, tu, martor din culise al propriei tale vieți,
Bucură-te, viață, pregătire perpetuă,
a ceva ce nu se va întâmpla niciodată,
Bucură-te, că te afli în mijlocul universului,
Bucură-te, pentru starea ta de nedesăvârșire,
Bucură-te, că poți atinge norii
sidefii,
lânoși ici-colo,
rupți în colțuri sau mai curând sfâșiați,
Bucură-te, că de dincolo de ei
poți vedea albastrul
tare,
Bucură-te, când simți cele două pulsuri
ce în tine rezonează,
Bucură-te, făptură îndurerată!”




Știu că sunt în imaginația mea
o rușine,
În fiecare zi,
Aceeași EU.

Drumul

Tu credeai în drumul acesta, nu te speriai de el,

vorbeai zâmbitor de punţi eterate.

Unde eşti acum ? Nu te văd în niciun fel,

de când ţi-ai luat pământul în spate.

Mă asigurai că umbrele au gură,

Că ţi-au vorbit distinct, uneori.

De ce, putrezind buzele tale tăcură

Şi nu-mi grăieşti dintre noapte şi zori ?

De ce acum, când ţărâna ți-e gazda,

revii din amintiri atît de puţin ?

Atât de subţire, dintre ceaţă şi fum,

Te bănuiesc mai mult în mine, neclar.





Te întreb: acel izvor de parfum,

Că vom răzbi peste timp, a fost în zadar ?



Cum văd eu lumea

,,Noi nu știm ce este esențial în existența personală, iar altuia nu trebuie să-i pese de asta. Ce știe un pește despre apa în care înoată întreaga viață? Ceea ce a fost amar și dulce a venit din afară, ceea ce a fost greu, dinăuntru, din stăruința proprie. Am făcut, în principal, ceea ce propria mea natură m-a împins să fac. A fost penibil să primesc pentru asta atât de multă prețuire și dragoste. Și săgeți ale urii au fost țintite spre mine: ele nu m-au atins însă nicicând, deoarece aparțineau întrucâtva unei alte lumi și cu aceasta nu am nici o legătură.”

(Albert Einstein- ,,Cum văd eu lumea. Teoria relativității pe înțelesul tuturor”)


Bacalaureatul ca pe vremea lui Caragiale

Cand ies de dimineata din casa; o trasura din trap mare intra pe strada mea; in trasura, madam Caliopi Georgescu, o buna prietina. O salut respectos. Cum ma vede, opreste trasura, infigand cu putere varful umbrelutei in spinarea birjarului.

— Sarut mana, madam Georgescu, zic eu, apropiandu-ma.

— La dumneata veneam! raspunde cucoana emotionata.

— La mine?

— Da .Te rog sa nu ma lasi!

— Sa nu ma lasi! Trebuie sa-mi faci un mare serviciu amical. La nevoie se arata amicitia: sa vedem cat ne esti de prietin!

— Cu cea mai mare placere, madam Georgescu, daca pot.

— Poti! sa nu zici ca nu poti! stiu ca poti! trebuie sa poti!

— In sfarsit, ce e? de ce e vorba?

— Dumneata cunosti pe... Stiu ca-l cunosti!

— Pe cine?

— Ti-este prietin, stiu ca ti-e prietin! sa nu zici ca nu ti-e prietin!

— Cine?

— Popescu, profesorul de filosofie.

— Suntem cunoscuti, ce e drept; dar chiar asa buni prietini, nu pot sa zic.

— Las ca stiu eu.

— Ei?

— Ei! trebuie numaidecat sa te sui in birje cu mine, sa mergem la el, sa-i vorbesti pentru Ovidiu.

Cititorul trebuie sa stie ca madam Caliopi Georgescu are trei copii — Virgiliu, Horatiu si Ovidiu Georgescu. Virgiliu este in anul al treilea la Facultatea de drept, Horatiu in al doilea, si Ovidiu vrea sa intre in anul intai, la aceeasi facultate. Ovidiu trece acuma examenul sumar de sapte clase liceale, si, cu toata bravura lui, pe cat spune cocoana Caliopi, dupa ce a biruit toate obiectele, s-a-ntepenit la Morala.

— Inchipuieste-ti, zice mama emotionata. Sa-l persecute pe baiat! sa-i zdrobeasca baiatului cariera! Cum este el simtitor, e in stare sa se prapadeasca . Stii ce mi-a zis? „Mamito, daca pierz un an, ma omor!" E in stare, cum e el ambitios inchipuieste-ti, sa-i dea nota 3, si lui ii trebuie 6. Si la ce? tocmai la Morala Acu, dumneata il cunosti pe Ovidiu de cand era mic. Stii ce crestere i-am dat!

— Ei! bravo!

— Auzi, tocmai la Morala Suie-te, te rog.

Si, zicand acestea, cucoana imi face loc langa dumneaei in trasura.

— N-ar fi fost mai bine, madam Georgescu — zic eu — sa fi mers d. Georgescu in persoana la profesor? Stiti, d. Georgescu, om cu greutate ca tata, altfel... Eu de strain.

— As! ti-ai gasit! Georgescu! nu-l stii pe Georgescu ce indiferent e cu copiii? Daca ar fi fost dupa Georgescu, nici Virgiliu, nici Horatiu n-ar fi fost in facultate. Despre partea lui Georgescu, ramaneau baietii fara bacaloriat! Suie-te, te rog!

— Dar nu e nevoie de trasura, madam Georgescn, ma duc pe jos.

— Vai de mine! daca avem trasura. Suie-te, rog

A trebuit sa ma sui, si am plecat.

— Unde mergem? intreb eu pe cucoana Caliopi.

— La profesorul.

— Nu stiu unde sade.

— Stiu eu ce-ti pasa! La dreapta, birjar!

Si cucoana loveste tare cu umbreluta peste bratul drept al birjarului.

— Mana mai iute!

Loveste la stanga, loveste la dreapta, apoi iar la dreapta, apoi la stanga; in fine, infige iar varful in spinarea birjarului, care opreste.

— Uite — zice madam Georgescu — casutele ale galbene de langa bacanie; intri in curte, casele din fund, la dreapta. Acolo sade. Eu te astept aici.

Ma dau jos din birja si pornesc, ridicand rugi calduroase la cer, sa dea Dumnezeu sa nu fie acasa d. profesor de filosofie. Intru, ajung la locuinta lui, bat. Cerul n-a voit s-asculte rugile mele: d. profesor este acasa. Cum sa incep? Sa-l iau pe departe zic:

— Frate Popescule, ciudate sunt si programele si regulamentele scoalelor noastre: prea se da o importanta egala tuturor obiectelor de studiu, si asta este daunator mersului, adica, vreu sa zic, progresului; caci, in definitiv, ce vrea sa faca scoala din tinerile generatiuni, cari vin si cauta, ma-ntelegi, o cultura sistematica, pentru a deveni cetateni utili, fiecare in ramura sa de activitate sociala?

Profesorul se uita la mine aiurit, fara sa-nteleaga. Eu urmez:

— Bunioara, am vazut absurditati in scoalele noastre; am vazut copii cu excelente aptitudini la studii, condamnati a sta un an repetenti, fiindca n-au avut nota suficienta la muzica sau la gimnastica intelegi bine ca un an de intarziere, pentru inaptitudme la muzica sau la gimnastica! Dar asta, trebuie sa convii si dumneata, e tot asa de absurd ca si cand ai impiedica pe un tanar dispus sa invete Dreptul, sa piarza un an, fiindca nu e tare la Morala. Ce are a face Morala cu cariera de avocat, pe care vrea tanarul sa o imbratiseze? Ba nu, spune d-ta!

Profesorul holbeaza ochii la mine si mai aiurit. Vazandu-l asa, imi zic: „nu merge! nu merge cu sistema mea pe departe! trebuie apucat boul de coarne!"

— Uite, frate Popescule, sa lasam chestiile de principiu. Stii de ce am venit la d-ta?

— Ba!

— Am venit sa te rog sa dai lui Ovidiu Georgescu — pe care l-ai examinat ieri la Morala si i-ai dat nota 3 — sa-i dai nota 6

— !

— Sa nu zici ca nu poti! stiu ca poti! trebuie sa poti!

— Atunci trebuie sa le dau la toti.

— Sa le dai la toti!

— Bine, dar...

— Sa nu zici ca nu poti! Stiu ca poti! trebuie sa poti! sa le dai la toti! Sunt toti copii de familie buna!

Profesorul — e si el om de familie buna - zice:

— Bine! daca sunt de familie buna, vom cauta sa le dam la toti nota 6.

— Imi promiti?

— Pe onoarea mea de profesor!

Am plecat incantat. Madam Georgescu ma astepta foarte nerabdatoare:

— Ei?

— Ei, le da la toti.

— Cum, la toti?

— Fireste fiindca toti sunt de familie buna.

— Cum, de familie buna?

— Ca Ovidiu.

— Nu-nteleg.

— Le da — zic eu — nota buna la toti baietii.

— Si lui Ovidiu?

— Mai ales. Le da nota 6 la Morala, pentru ca toti sunt de familie buna.

Dupa-amiazi, primesc de la madam Georgescu o scrisorica, prin care ma anunta ca Ovidiu a obtinut nota dorita si ma roaga sa iau pranzul deseara la dumnealor. Se-ntelege ca n-am lipsit a profita de gratioasa invitatiune.

A fost o masa splendida. S-a baut sampanie in sanatatea lui Ovidiu Georgescu, urandu-i-se o stralucita cariera. Cocoana Caliopi, in culmea fericirei, a sarutat cu toata caldura pe iubitul ei praslea, cu examenul caruia s-a incheiat deocamdata palpitatiile ei de mama.

— Uf! mi-a zis norocita matrona romana, oferindu-mi un pahar de sampanie; am scapat! Am dat si bacaloriatul asta!