TRĂIESC !!!!






Calc pe cochilii de melci
Şi mi se pare că mugetul lor
Este furia gândurilor
Ce ţipă-n mine,
Pietrificând prin răsunetul lor
Labirintul vieţii
În care
Trăiesc ca un mort.






ANI




Am mers printre ani
şi un zâmbet a încremenit pe o stâncă.
Am stat şi am privit ca pe un păstor de aer
într-o apă adâncă.

Am găsit aer şi am cerut pentru
un pământ crescut jos prin apă
ca o plantă moartă ce regretă
că seva în visuri n-o să mai încapă.

Un drum ales din cuvinte
îşi caută glasul îmbătrânit,
unul din o mie de ani, căci
în ani să ajungă a trebuit.




Imens şi într-o mare
este un ochi de om,
dar este mai bine
când ochiul vede răul.



La război



Suflet nefericit,
Visul tau nu s-a implinit.
Suflet nefericit,
Cat ai plans, cat ai suferit.
Tot ce-ai iubit,
A fost durere.
Ce-ai pretuit
A fost parere.
R:Uita tot ce-ai pierdut,
Tot ce-ai vrut, tot ce n-ai avut.
Uita timpul ce-a trecut,
Un sfarsit e un inceput.
(solo)Un sfarsit e un ïnceput ...
Cred că am renunţat la visul meu. Acela de a mai ajunge la naţionala de română,de a retrăi emoţia (re)descoperirii de sine prin intermediul cuvintelor aşternute pe hârtie. Însă aşa cum afirma şi Aristotel, "nu putem învăţa fără durere". Iar dacă era nevoie de acest şut în fund pentru a merge mai înainte... a-mi deschide ochii că eu pot face mai multe...
Realizez acum că am fost şi sunt într-un permanent război, cu mine însumi, cu alţii, cu nălucile nopţii, cu gândurile care nu-mi dau pace. Un soldat cu un toc în mână trimis la război fără a şti la ce să se aştepte, la ce o să găsescă pe câmpul de bătălie. A supravieţuit luptei, a lăsat mult sânge pe drum, multe lacrimi, multe aspiraţii...Însă cel mai important lucru este că a pierdut Speranţa, a trântit uşa în faţa lui Dumenzeu şi a mers mai departe...cu fruntea sus şi cu ochii închişi...

Bravo, Pătrăţel !!!


Câteodată am nevoie şi de un "Bravo, Pătrăţel!". Mai ales după o competiţie unde am alergat singură şi am ieşit pe locul doi.

După ce am furat o bucăţică de timp




ARS POETICA


A mă lăsa să putrezesc
de cuvinte
înseamnă a mă condamna
la viaţă veşnică.

A mă lăsa să vieţuiesc
în afara cuvintelor
e a mă ucide în
fiecare clipă.